Margele insiruite pe fire de vise uitate. Intr-un colt de camera putin obscur, din cauza luminii, se ascund nuante ciudate si umbra lucrurilor; care stau linistite fiecare la locul lor. Si nimic nu pare sa intrerupa linistea de un cintec si de zumzetele pe care viata le poarta cu ea. Doar oamenii pasesc printre multimea frunzelor cazute acum. Si de atitea ore, minute, secunde care zburda asemenea unor iezi, primavara pe camp, au uitat ca e toamna. Dincolo de tot ceea ce credeau ca stiu sint liniile orizontului, imense si pline de muzica. Si uita si nu stiu nimic. De atitea ceasuri care incearca sa prinda timpul de maini si sa il inchida in inima lor de metal. Rece ca prima zapada ce cade in decembrie. Sint oamenii care cauta raspunsuri. Si raspunsurile care merg usor alaturi de ei. Pe urmele diminetii zboara un vant care abia adie de atita frumusete, de orasele scaldate in ceata alba. De sfarsitul lui octombrie.
0 reacţii şi atât:
Post a Comment
graiul mulţimilor