dincolo de peretii de sticla colorata pe care iarna incearca sa ii sparga

Cu fiecare minut care se scurge pe retina timpului, e toamna ramasa in urma unor pasi care aproape ca nu isi mai lasa amprenta pe asfaltul inghetat. Si ochii unui anotimp captiv intr-o grota in care frunze uscate se amesteca si devin un fel de gunoi frumos colorat, pe care multi l-ar numi artistic. Ochi care privesc aproape halucinati de mirajul unor copaci albi, fantome imbracate in alte idei. Cuvinte care uita de unde pleaca si parcuri care dispar si lasa in urma lor doar liniste. Cetati intregi si istorii care inca mai asteapta sa fie scrise. Pacat doar ca pana si penita se rup la un moment dat. Desigur, cerneala nu mai are ce scrie si se varsa pe foaie. Si foaie dupa foaie, creeaza un ocean. Albastru si adanc. Acolo isi fac casa tot felul de munti, care mai tarziu devin personaje de poveste.