Sint oameni care au agatate corabii in suflet. Si uneori nici nu stiu. Undeva, departe de tot ce inseamna tacere sau zambete; inchise in cutii mici, de arama. Acolo intre toamna inghetata si iarna rece. Atunci, intre visele in care se dau cele mai mari batalii. Aici, langa multele minute imprastiate in zorii care alearga prin ceata.
Si ceasurile. Care stau nemiscate si bat tic - tac, tic -tac. Totusi, secundele ramin asemenea unor carti neterminate, a caror sfarsit nu mai stie incotro sa o ia. Si atunci, asteapta in coltul peronului; in timp ce mii de pasi calca pe fiecare piatra astfel incit pavajul nu mai rezista sub greutatea pasilor grabiti si cedeaza. Si nasc mici crapaturi in piatra care se aranjeaza asemenea reliefului ilustrat pe o harta. In culori care interefereaza cu muzica. O harta. Sau doua. Un pas.
Si ceasurile. Care stau nemiscate si bat tic - tac, tic -tac. Totusi, secundele ramin asemenea unor carti neterminate, a caror sfarsit nu mai stie incotro sa o ia. Si atunci, asteapta in coltul peronului; in timp ce mii de pasi calca pe fiecare piatra astfel incit pavajul nu mai rezista sub greutatea pasilor grabiti si cedeaza. Si nasc mici crapaturi in piatra care se aranjeaza asemenea reliefului ilustrat pe o harta. In culori care interefereaza cu muzica. O harta. Sau doua. Un pas.
frumos....
ReplyDeletemultumesc :)
ReplyDelete