Sint vreo doua zile de cind iarna parca si-a gasit in sfirsit drumul spre aici si s-a instalat, incet dar cuminte, fulg cu fulg. E frig iar eu incerc sa fac fata tentatiei de a face poza fiecarui copac, fiecarei cladiri care imi iasa in cale. E frig si e frumos in acelasi timp, iar mie miinile imi ingheata pe aparat. Intotdeauna mi s-a parut ca iarna se potriveste cel mai bine in povesti. Ca lucrurile inghetate sint de mult ori mult mai vii decit celelalte. Ca uneori nu ai nevoie sa intelegi. Poate doar sa crezi. Orasele arata ciudat imbracate in alb. Chiar oamenii arata altfel prin zapada. Si fulgii reci li se lipsesc de suflete. Doar iarna oamenii respira aburi care se amesteca prin aer si sunetul respiratiei lor se pierde incet pe undeva. Si pasii lor scirtiie prin zapada, in timp ce copiii se joaca de parca nimic altceva nu mai conteaza iarna.
0 reacţii şi atât:
Post a Comment
graiul mulţimilor